wreathed

si deschise cerul, dand la o parte perdelele ce ii obturau mintea, lasand sunetele sa ii lumineaze senzatiile si sa ii dizolve ceatza ce le asfixiau. era rosu, cu margini portocalii ca de foc. culese luna si musca din ea. arunca inapoi o semiluna batrana, cu tenul cenusiu si plin de pete. un astru ce le-a vazut pe toate. arunca pietricele albastre in nisipul maturat de marea albicioasa. avea marginile valurilor ingrosate, colorate cu negru pentru a le evidentia. taioase si colturoase, rupand din inocenta lui. se ineca in regrete, saturat de mustrari de constiinta. se ineca in pareri de rau. in lacrimi. dar cu timpul a ajuns sa respire existenta. apoi ii sopti ca intunericul e mai dulce. doar un zambet cursiv ii arata umbrele pe care le ascundea cu atata grija. ambrozie si nectar pentru foamea de intelegere si setea de cunoastere. si din nou totul era posibil.